"MONASTIREA ARGESULUI", in cuvinte incrucisate

La noi românii, întâi se aud cântecele si apoi răsare soarele. (Nicolae Iorga)

ORIZONTAL: 1) Personaj feminin al baladei, ființă destinată sacrificiului în numele idealului artistic, soția eroului principal, Meșterul Manole ―  Idei creatoare de cea mai aleasă întruchipare artistică, care cuceresc imaginația unui meșter talentat ca Manole.   2) Unități imagistice semnificative pentru folclorul românesc, structurate în baladă, ca de exemplu: surparea zidurilor, visul meșterului, conflictul feudal etc. ― Devotat crezului său artistic , precum Manole.   3) Balada începe cu căutarea  unui loc pentru mânăstire. Ajunși la zidul părăsit, unde câinii latr-a pustiu și urlă-a morțiu, Negru-Vodă poruncește: Iată zidul meu. / Aici aleg… / Loc de monastire / și de pomenire ― Meșterii ridică zidul, dar acesta se surpă, apoi Manoli sta, / … că mai lucra, / Ci mi se culca / ȘI un vis visa ―  Localitate în Columbia.   4) Aici să-mi durațI / Monastire.. / cum n-a mai fost alta, porunci Negru-Vodă (masc.) ― Stăpânit de dorință arzătoare, cum e Manole, de a înălța clădirea (fig.).   5) Dușmănia despotului față de zidari ― Mâhnirea eroului din cauza surpărilor repetate ale zidurilor (pl.).   6) După ce făcu legământ de a sacrifica pe prima femeie care va veni la locul construcției, Manole e cuprins de îngrijorare: Iată-n zori de zi / Manea se trezi, / Ș-apoi se sui / Pe gard de… / Și mai sus pe schele ― Notă muzicală.  7) Traian Gheorghiu ― Manole, ca să vadă cine dintre femei va veni prima, și-n câmp se uita, / Drumul… / Când, vai! Ce zărea? / Cine că venea?   8) Balada debutează cu versurile: Pe… în gios, / pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece / Cu tovarăși zece  ― Om cu vaste cunoștințe, cum e poetul Vasile Alecsandri, care culege balada, apoi o publică în 1852.   9) Alecu Russo ― Eugenia Șerban ―  Ion Rotaru  ― Divinitate egipteană.   10) Rege al poeziei, cum îl numește Eminescu pe Bardul de la Mircești, Vasile Alecsandri ― Manole, stăruitor și persistent în a se consacra ideii constructive.   11) Despotul e considerat vinovat pentru moartea meșterilor, calfelor și zidarilor ―  Frământarea eroului, pe măsură ce o vede pe soția sa, Ana, venind spre locul de zidire a mănăstirii: Manea mi-o videa, / Inima-I plângea, / Și... se-nchina.   12) Domnitorul promite ziditorilor: Că v-oi da…, / V-oi face boieri  ― Meșterul Manole se roagă lui Dumnezeu să dezlănțuie stihii telurice, menite s-o împiedice pe soția sa să ajungă la locul de zidire a mănăstirii: Mândra să-mi întoarne, / Să mi-o-ntoarne-n cale / S-o ducă…

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Conflictul baladei este redat cu pregnanță: Domnul se mira / Ș-apoi îi mustra, / S-apoi se-ncrunta / și-i… ―  Aceea.   2) Totalul de meșteri, calfe și zidari conduși de Manole ― Afluent al râului Trotuș ― Negru-Vodă.   3) Stau în față! ― Privitor la Ana: Soțioara… / Floarea câmpului ― Dramatice, precum întâmplările redate în baladă.  4) Manole e cel mai bun meșter, dovadă fiind versurile: Nouă meșteri mari, / Calfe și zidari / Și Manole, zece, / Care-i și… ― Succesiune a faptelor  și întâmplărilor din această creație literară populară.   5) În somn eroul aude o șoaptă de sus, apoi încheie cu zidari următorul legământ: Ș-orice soțioară, / Orice sorioară / Mani în zori de zi / Întâi s-a…, / Pe ea s-o jertfim / În zid s-o zidim!  ― Remarcabile, precum versurile acestei balade populare (realizare artistică a mitului jertfei creatoare) ― Nicolae Iorga.   6) Ca remediu al prăbușirii zidurilor, se cere un sacrificiu: …dacă vroițI / Ca să isprăvițI / Sfânta monastire / Pentru pomenire, / Noi să ne-apucăm / Cu toțI să giurăm / Și să ne legăm / Taina s-o păstrăm  ― În cerc! ― Strigăt cu care se îndeamnă boii înjugați la car să dea înapoi (reg.)   7) India în codificația automobilistică internațională ― Întrebare ― Localitate în Norvegia.   8) Stau în raft! ― Zbucium sufletesc, cum e al lui Manole, pe de o parte, ca și durerea , chinul delicatei sale soții, pe de altă parte.  9) Ansamblu al producției literare, în care un loc important îl ocupă balada Monastirea Argeșului, fundamentată pe mitul estetic.  10) În final edificiul este înălțat, dar tiranul poruncește ca meșterii să rămână sus izolați ca să putrezească. Aceștia însă, construindu-și aripi, încearcă să zboare: Iar unde cădea / Ce se mai făcea? / O fântână lină, / Cu apă puțină, / Cu apă sărată / Cu lacrimi... (pl.) ― Alexandru Davila ― Serviciul Secret al Statelor Unite.  11) Descriere prin mijloace artistice a dramei lui Manole ― Fantastic, fabulos, cum e mitul meșterului Manole.  12) Persoane exploatate de către Negru-Vodă, precum meșterii, calfele șI zidarii  ― Domnu-i asculta / Și pe gânduri…. ―  Resemnare!

                   Dicţionar: TADO, UGRA, STU, IND, EID, CIA.

 

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

LITERATURAROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE

Consultarea textului

Pe Arges in gios Pe un mal frumos, Negru-Voda trece Cu tovarasi zece: Noua mesteri mari, Calfe si zidari Si Manoli - zece, Care-i si intrece. Merg cu toti pe cale Sa aleaga-n vale Loc de monastire Si de pomenire. Iata cum mergea Ca-n drum agiungea Pe-un biet ciobanas Din fluier doinas, Si cum il videa, Domnul ii zicea: - Mindre ciobanas Din fluier doinas, Pe Arges in sus Cu turma te-ai dus, Pe Arges in gios Cu turma ai fost. Nu cumv-ai vazut, Pe unde-ai trecut, Un zid parasit Si neispravit, La loc de grindis, La verde-alunis? - Ba, doamne,-am vazut, Pe unde-am trecut, Un zid parasit Si neispravit. Cinii, cum il vad, La el se rapad Si latra-a pustiu Si urla-a mortiu. Cit il auzea, Domnu-nveselea Si curind pleca, Spre zid apuca Cu noua zidari, Noua mesteri mari Si Manoli - zece, Care-i si intrece. - Iata zidul meu! Aici aleg eu Loc de monastire Si de pomenire. Deci voi, mesteri mari, Calfe si zidari, Curind va siliti Lucrul de-l porniti Ca sa-mi radicati, Aici sa-mi durati Monastire nalta Cum n-a mai fost alta, Ca v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar in temelii! Mesterii grabea, Sfarile-ntindea, Locul masura, Santuri largi sapa Si mereu lucra, Zidul radica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A duoa zi iar, A tria zi iar, A patra zi iar Lucra in zadar! Domnul se mira S-apoi ii mustra, S-apoi se-ncrunta Si-i ameninta Sa-i puie de vii Chiar in temelii! Mesterii cei mari, Calfe si zidari Tremura lucrind, Lucra tremurind Zi lunga de vara, Ziua pin-in seara; Iar Manoli sta, Nici ca mai lucra, Ci mi se culca Si un vis visa, Apoi se scula S-astfel cuvinta: - Noua mesteri mari, Calfe si zidari, Stiti ce am visat De cind m-am culcat? O sopta de sus Aievea mi-a spus Ca orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pin-om hotari In zid de-a zidi Cea-ntai sotioara, Cea-ntai sorioara Care s-a ivi Mini in zori de zi, Aducind bucate La sot ori la frate. Deci daca vroiti Ca sa ispraviti Sfinta monastire Pentru pomenire,

Noi sa ne-apucam Cu toti sa giuram Si sa ne legam Taina s-o pastram. S-orice sotioara Orice sorioara, Mini in zori de zi Intai s-o ivi, Pe ea s-o jertfim, In zid s-o zidim! Iata,-n zori de zi, Manea se trezi S-apoi se sui Pe gard de nuiele, Si mai sus, pe schele, Si-n cimp se uita, Drumul cerceta. Cind, vai, ce zarea? Cine ca venea? Sotioara lui, Floarea cimpului! Ea s-apropia Si ii aducea Prinz de mincatura, Vin de bautura. Cit el o zarea, Inima-i sarea, In genuchi cadea Si plingind zicea: "Da, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Sa faca piraie, Sa curga siroaie, Apele sa creasca, Mindra sa-mi opreasca, S-o opreasca-n vale, S-o-noarca din cale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. Si curgea deodata Ploaie spumegata Ce face piraie Si imfla siroaie. Dar oricit cadea, Mindra n-o oprea, Ci ea tot venea Si s-apropia. Manea mi-o videa, Inima-i plingea, Si iar se-nchina, Si iar se ruga: "Sufla, Doamne,-un vint, Sufla-l pe pamint, Brazii sa-i despoaie, Paltini sa indoaie, Muntii sa rastoarne, Mindra sa-mi intoarne, Sa mi-ontoarne-n cale, S-o duca devale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta Si sufla un vint, Un vint pre pamint, Paltini ca-ndoia, Brazi ca despoia, Muntii rasturna, Iara pe Ana Nici c-o inturna! Pin' la costisoare, Pin' la titisoare. Dar ea, vai de ea, Tot mereu plingea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe Titisoara-mi plinge, Copilasu-mi fringe! Manoli turba Si mereu lucra. Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la costisoare, Pin' la titisoare, Pin' la buzisoare, Pin' la ochisori, Incit , vai de ea, Nu se mai videa, Ci se auzea Din zid ca zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Viata mi se stinge! Ea mereu venea, Pe drum sovaia Si s-apropia Si, amar de ea, Iata c-agiungea! Mesterii cei mari, Calfe si zidari Mult inveselea Daca o videa, Iar Manea turba, Mindra-si saruta, In brate-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea Si, glumind, zicea: _ Stai, mindruta mea, Nu te sparia, Ca vrem sa glumim Si sa te zidim!

Ana se-ncredea Si vesel ridea. Iar Manea ofta Si se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la gleznisoare, Pin' la pulpisoare. Iar ea, vai de ea, Nici ca mai ridea, Ci mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Agiunga-ti de saga, Ca nu-i buna, draga. Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Trupusoru-mi fringe! Iar Manea tacea Si mereu zidea; Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la gleznisoare, Pin' la pulpisoare,   Pe Arges in gios, Pe un mal frumos Negru-voda vine Ca sa se inchine La cea monastire, Falnica zidire, Monastire nalta, Cum n-a mai fost alta. Domnul o privea Si se-nveselea Si astfel graia: - Voi, mesteri zidari, Zece mesteri mari, Spuneti-mi cu drept, Cu mina pe pept, De-aveti mesterie Ca sa-mi faceti mie Alta monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasa Si mult mai frumoasa? Iar cei mesteri mari, Calfe si zidari, Cum sta pe grindis, Sus pe coperis, Vesel se mindrea S-apoi raspundea: - Ca noi, mesteri mari, Calfe si zidari, Altii nici ca sint Pe acest pamint! Afla ca noi stim Oricind sa zidim Alta monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasa Si mult mai frumoasa! Domnu-i asculta Si pe ginduri sta, Apoi poruncea Schelele sa strice, Scari sa le ridice, Iar pe cei zidari, Zece mesteri mari, Sa mi-i paraseasca, Ca sa putrezeasca Colo pe grindis, Sus pe coperis. Mesterii gindea Si ei isi facea Aripi zburatoare De sindrili usoare. Apoi le-ntindea Si-n vazduh sarea, Dar pe loc cadea, Si unde pica, Trupu-si despica. Iar bietul Manoli, Mesterul Manoli, Cind se incerca De-a se arunca, Iata c-auzea Din zid ca iesea Un glas nadusit, Un glas mult iubit, Care greu gemea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Titisoara-mi plinge, Copilasu-mi fringe, Viata mi se stinge! Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochi-i se-nvelea; Lumea se-ntorcea, Norii se-nvirtea, Si de pe grindis, De pe coperis, Mort bietul cadea! Iar unde cadea Ce se mai facea? O fintina lina, Cu apa putina, Cu apa sarata, Cu lacrimi udata!

 

“Monastirea Argesului”, ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi.

            Aceasta varianta poate fi gasita alaturi de alte capedopere ale literaturii romane cu caracter anonim, cum ar fi “Miorita”, ”Toma Alimos”, ”Dolca”, in volumul “Poezii populare. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate…” de Vasile Alecsandri.

            “Monastirea Argesului” dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume mitul estetic.

            Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta. “Monastirea Argesului” este in acelasi timp balada si legenda. Este o balalda deoarece se construieste intr-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect fantastic, se prezinta un erou de exceptie, cu un destin impresionant. Este o legenta intrucat explica, in viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii de la Curtea de Arges , zidita sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517.

            Balada este o imbinare ingenioasa a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci momente ale actiunii.

            Expozitiunea, prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru-Voda impreuna cu zece “mesteri mari/Calfe si zidari”,intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un ciobanas care le povesteste despre un zid “parasit si neispravit/La loc de grindis/La verde-alunis”. Ajungand acolo, voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa. Astfel, el este hotarat sa le ofere mesterilor averi, ii va face boieri dar, in acelasi timp, ii ameninta in caz de nereusita. Domnitorul doreste construirea manastirii nu numai din orgoliu sau pentru perpetuarea unei traditii, ci si pentru a sanctifica acel loc, invingand fortele malefice. Se contureaza unul dintre conflictele baladei intre voievod si constructori, conflict ce se adanceste pe masura ce firul epic inainteaza.

             Intriga baladei contine un alt motiv, cel al surparii zidurilor. Manastirea nu se poate inalta deoarece fortele irationare se opun ridicarii unui locas de cult. Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei, noaptea se surpa. Accentul cade pe actiun, care este dinamica. Preponderenta verbelor si a substantivelor probeaza tenacitatea cu care mesterii isi urmaresc idealul si doresc sa invinga raul. Surparea zidurilor este un moment dramatic, pentru ca domnitorul ii ameninta iar cu moartea pe mesteri.

            In sprijinul zidarilor intervine Divinitatea, “o soapta de sus”. Desfasurarea actiunii incepe in momentul in care Manole, ca ales al Divinitatii, viseaza ca zidurile vor rezista numai daca mesterii vor zidi in temeliile constructiei prima femeie –sotie sau surioara- care va veni in ziua urmatoare cu bucate.

            Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti. Cel mai ingrijorat este Manole care, a doua zi, dis-de-dimineata, cerceteaza zarea pentru a afla care este femeia destinata zidirii. Propozitia interogativa si interjectia “vai” dovedesc suferinta mesterului cand observa ca cea care se apropie este chiar Ana, sotioara lui. Constructorul traieste o drama de consecinta, pentru ca este nevoit sa zideasca ce are mai de pret. Sperand sa schimbe destinul, el se adreseaza Divinitatii ca s-o opreasca. Cerul se indupleca si raspunde rugamintile omului, dezlantuind stihiile naturii, in incercarea de a o opri pe Ana. Fenomenele naturale sunt hiperbolizate, evidentiind astfel si mai mult calitatile Anei, pe care nimic nu o poate intoarce din drum.

            Punctul culminant este motivul zidirii treptate asupra caruia autorul anonim insista pana la detaliu. Dovedind o deosebita tarie de caracter, Manole isi invinge durerea si incepe s-o zideasca. El sufera nu numai pentru ca nu poate inalta manastirea, ci pentru ca nu o poate face fara sacrificiul Anei. Drama sufleteasca se adanceste, dar cel care va invinge este artistul. Focul iubirii se contopeste cu focul creatiei, devenind o forta mistuitoare. Ana accepta jocul si in timpul zidirii treptate-acessta fiind motivul cental al acestei parti- invoca, pe rand, durerea trupului, plansul copilului pe care-l poarta-n ea si sfarsitul pe care si-l presimte, caci in cele din urma isi da seama ca este condamnata. Alaturi de Manole, ea cucereste vesnicia.

            Deznodamantul pune in prim-plan motivul conflictului feudal. Jertfa Anei nu a fost de ajuns. Pentru ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa, domnitorul ii lasa sa moara pe acoperis. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, isi fac aripi din sindrila, dar nu reusesc sa zboare, se prabusesc si mor.

            Glasul mult iubit al Anei il tulbura pe Manole care intelege ca si-a indeplinit menirea creatoare. Pentru el in viata de aici nu mai exista fericire si nici dragoste. De aceea pleaca s-o intalneasca pe Ana –in singurl mod care-I mai era posibil- prin…moarte. Pe locul unde se prabuseste Manole izvoraste o apa, simbol al vietii si al creatiei vesnice. Puterea stapanului il doboara pe artist, dar creatia lui ramane sa infrunte veacurile. Prin perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si, o data cu ea, iubirea de viata, de arta.