BALADA "MIORITA", in cuvinte incrucisate

În toată structura ei, această baladă unică este asa de artistică, plină de simtire asa de înaltă pentru natura eternă, încât eu socotesc drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru. (M.Sadoveanu)

ORIZONTAL: 1) Unități imagistice și de conținut, cu largi implicații semnificative și culturale care intră în alcătuirea Baladei Miorița, capodopera poeziei populare românești, descoperită de Alecu Russo în Munții Vrancei și publicată de Vasile Alecsandri ―  Balada începe cu evocarea unei atmosfere calme și luminoase: Iată vin în cale, / Se... la vale / Trei turme de miei / Cu trei ciobănei.   2) Din replica oiței năzdrăvane: Drăguțule bace! / Dă-ți oile-ncoace / La negru zăvoi / Că-i iarbă de noi / Și... de voi ― Cele trei fluierașe constituie un motiv de largă circulație în folclorul românesc: Fluieraș de fag, / Mult zice cu drag! / Fluieraș de os, / Mult zice duios! / Fluieraș de soc, / Mult zice cu....  ― ...-ti doresc eu ție, dulce Românie, de Mihai Eminescu.  3) Nicolaus Olahus ― De care deseori se face uz, precum repetiția în limbajul baladei  ―  Literă arabă, bengală și sanscrită.   4) Beteală (înv.) ― Unitatea Militară ― Care exprimă sentimente intime, cum e momentul gândurilor ciobănașului, aflat singur în fața morții.   5) Desăvârșită, precum metafora o mândră crăiasă a lumii mireasă ― Ciobănașul roagă să fie înmormântat în dosul stânii, / Să-mi aud cânii. / …să le spui (masc.,sing.).   6) Semnificații ale acestei creații literare ca: reintegrarea în Cosmos și alegoria moarte-nuntă ― Poftim ― Federația Mondială a Orașelor Înfrățite.  7) Poezia eminesciană Lasă-ți lumea ta… (masc.) ― Din faptele sumbre ale complotiștilor: Mări se vorbiră. / Ei se sfătuiră / Pe l-apus de… / Ca să mi-l omoare / Pe cel Moldovan.   8) Ion Rotaru ― 1852, când pentru prima dată este publicată această capodoperă absolută în literatura noastră populară ―  Cele patru episoade ale baladei: coborârea turmelor; planul urzit de doi ciobani; ciobănașul și oaia năzdrăvană; testamentul liric.  9) Abreviație numismatică la unele monede romane ― Personaj zburător în mitologia greacă ― 200 (la romani).  10) Aparținând românilor, cum e folclorul din care a izvorât minunata baladă pastorală Miorița .    11)  Mama ciobănașului: Măicuță… / Cu brâul de lână ― Versurile cu care debutează balada: Pe-n picior de plai, / Pe-o... de rai.  12) A confirma un adevăr istoric: balada mioritică a existat în folclor și a fost oferită publicului larg de V.Alecsandri ― A deplânge dispariția ciobănașului, motiv al măicuței bătrâne.

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Ciobanul mioritic acceptă moartea ca pe o nuntă de proporții neobișnuite, fantastice: Brazi și paltinași / I-am avut nuntași; / Preoți,… mari, / paseri lăutari ― El îi spune mioriței duios: De trei zile-ncoace / Gura nu-ți mai tace! / Ori… nu-ți place.   2) Aflat în fața amenințării, eroul acceptă să se jerfească, dar cu demnitate: Iar tu de… / Să nu le spui lor, / Să le spui curat / Că m-am însurat ― A dăinui în eternitate cum e balada din titlu ― Îndată!  3) Tiberiu Brediceanu ― Liber-cugetători ― Talent al poporului de a crea această capodoperă, pe care Sadoveanu o socotește cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru (pl.).  4) Înălțime din preajma orașului estonian Tallin ― Ciobănașul îi vorbește mioarei cu mângâiere: … bârsană, / De ești năzdrăvană ― Unealtă folosită la curățatul osiei la car (reg.).  5) Din episodul măicuței: Cine-au cunoscut, / Cine mi-au… / Mândru ciobănel / Tras printr-un inel?  ― Însuflețită, așa cum e oița care stă de vorbă cu ciobanul său (masc.).   6) Iubit (pop.) ― Vas cu toartă.   7) Fete! ― Iar… cea măicuță / Să nu-i spui, drăguță, / Că la nunta mea / A căzut o stea ― Din descrierea ciobănașului de către măicuță: Mustețioara lui, / Spicul grâului; / Perișorul lui, / …corbului.    8) Foaie de hârtie ― Din poezia Iarna pe uliță de Coșbuc: Sunt copii. Cu multe sănii, / De pe coastă vin țipând / Și se-mping și… râzând (sing.).  9) Octavian Cotescu ― Autoritate, instanță ― Abreviație pentru constelația Sagitta (săgeată).   10) Element estetic al creației literare, care zguduie și impresionează, cum sunt pregătirea omorului și frământarea sufletească a măicuței îngrijorate (art.).  11) Tot din portretul fizic al eroului:  ... lui, / Mura câmpului ― Rudă!  12) Manifestare ca răspuns a ciobănașului moldovean, de exemplu, la vestea că va fi omorât de ceilalți doi ciobani, este seninătatea în fața morții ― Din ultimele versuri a minunatei balade: Tu, Mioara mea, / Să te-nduri de ea / Și-i spune curat / Că m-am însurat / Cu-o fată de..., / Pe-o gură de rai.

                   Dicţionar: DHA, TRA, FMOT, AAA, IIC, ORS, SGE.

 

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

LITERATURAROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE

Consultarea textului

Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei Unu-i moldovean Unu-i ungurean Şi unu-i vrâncean. Iar cel ungurean, Şi cu cel vrâncean, Mări se vorbiră, Şi se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan Că-i mai ortoman Ş-are oi mai multe, Mândre şi cornute, Şi cai învăţaţi Şi câni mai bărbaţi... Dar cea mioriţă Cu lâna plăviţă De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place. - Mioriţă laie, Laie, bucălaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ţi mai tace! Ori iarba nu-ţi place, Ori eşti bolnăvioară, Draguţă Mioară? - Drăguţule bace Dă-ţi oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi. - Stăpâne, stăpâne, Îţi cheamă ş-un câne Cel mai bărbătesc

Şi cel mai frăţesc, Că l-apus de soare Vor să mi te-omoare Baciul ungurean Şi cu cel vrâncean! - Oiţă bârsană, De eşti năzdrăvană Şi de-a fi să mor În câmp de mohor, Să spui lui vrâncean Şi lui ungurean Ca să mă îngroape Aici pe-aproape În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii, Să mi-aud cânii. Aste să le spui, Iar la cap să-mi pui Fluieraş de fag, Mult zice cu drag! Fluieraş de os, Mult zice duios! Fluieraş de soc, Mult zice cu foc! Vântul când a bate Prin ele-a răzbate, Ş-oile s-or strânge Pe mine m-or plânge Cu lacrimi de sânge! Iar tu de omor Să nu le spui lor... Să le spui curat Că m-am însurat Cu-o mândră crăiasă, A lumii mireasă; Că la nunta mea A căzut o stea;  Păsărele mii, Şi stele făclii! Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa; Brazi şi păltinaşi I-am avut nuntaşi; Preoţi, munţii mari, Păsări lăutari, Iar dacă-i zări, Dacă-i întâlni Măicuţă bătrână Cu brâul de lână, Din ochi lăcrimând, Pe culmi alergând, Pe toţi întrebând Şi la toţi zicând: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut Mândru ciobănel Tras printr-un inel? Feţişoara lui, Spuma laptelui; Musteţioara lui, Spicul grâului; Perişorul lui, Pana corbului; Ochişorii lui, Mura câmpului!... Tu mioara mea, Să te-nduri de ea Şi-i spune curat Că m-am însurat C-o fată de crai, Pe-o gură de rai. Iar la cea măicuţă Să nu spui, drăguţă, Că la nunta mea A căzut o stea, C-am avut nuntaşi Brazi si păltinaşi, Preoţi munţii mari, Păsări lăutari, Păsărele mii, Şi stele făclii!...

Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor.    'Miorita' sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general-umana.            Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminari succesive intre temele majore ale folclorului nostru.            Tema baladei 'Miorita' o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul transhumantei.            Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: 'Unu-i moldovan/Unu-i ungurean/Si unu-i vrancean'. Cel moldovean, mai vrednic: 'are oi mai multe/Mandre si cornute/Si cai invatati/Si caini mai barbati'. Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean.          O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in fata mortii.           Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata mioritei de a alina durerea maicutei sale.    Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai ales, iubirea filiala fat pentru mama sa.       In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului aflat in fata mortii.  Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt:               motivul transhumantei,   motivul complotului,  motivul mioarei nazdravane,   motivul testamentului,   motivul maicutei batrane,  motivul alegoriei moarte-nunta.          In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile 'dar' si 'iar' cu valoare adversativa sau copulativa.      Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit.

           Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora apartin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita transhumanta.            In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga.     Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai mare a ciobanului moldovean, care e mai 'ortoman'. Faptele cu valoare informativa sunt enumerate cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data cand, printr-un dativ etic ('ca sa mi-l omoare'), marcheaza participarea sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul situatiei in care se afla ciobanasul.     Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a comportamentului mioritei.     Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic si rau prevestitor 'Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i mai place'. Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si profesiunea sa.            Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace' sau 'Iti cheama s-un cane'. Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de soare/Vreau sa mi te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras', 'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta dramatica a baladei.            Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii omului cu moartea, capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza motivul testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta.       De aici incolo, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea presupusei morti.    Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau cainii sai. Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului 'fluieras' si a adverbului 'mult'.        Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta 'cu lacrimi de sange'.            Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea cea mai concentrata ca substanta poetica.  Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa 'a cazut o stea' (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.    Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de enumerarea de elemente naturale. Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul uman, reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze. Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea petrecuta.           Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce sporeste lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale: 'Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand' sunt expresia iubirii materne. Nu este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei plina de ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne.         Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ('batrana') si un detaliu vestimentar ce indica lumea oierilor ('cu braul de lana'). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor '-and', sugereaza un lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic si da motivului o functie estetica.  Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul stilului direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: 'Mandru ciobanel/Tras printr-un inel;/Fetisoara lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul graului/Perisorul lui/Pana corbului/Ochisorii lui/Mura campului'. Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta.    Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza caracterul liric.        'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui si al celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea mortii. El este preocupat de savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar. Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca 'Miorita' este numai a noastra, a romanilor.           Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt recitate, acompaniate la un instrument.

 

"MONASTIREA ARGESULUI", in cuvinte incrucisate

La noi românii, întâi se aud cântecele si apoi răsare soarele. (Nicolae Iorga)

ORIZONTAL: 1) Personaj feminin al baladei, ființă destinată sacrificiului în numele idealului artistic, soția eroului principal, Meșterul Manole ―  Idei creatoare de cea mai aleasă întruchipare artistică, care cuceresc imaginația unui meșter talentat ca Manole.   2) Unități imagistice semnificative pentru folclorul românesc, structurate în baladă, ca de exemplu: surparea zidurilor, visul meșterului, conflictul feudal etc. ― Devotat crezului său artistic , precum Manole.   3) Balada începe cu căutarea  unui loc pentru mânăstire. Ajunși la zidul părăsit, unde câinii latr-a pustiu și urlă-a morțiu, Negru-Vodă poruncește: Iată zidul meu. / Aici aleg… / Loc de monastire / și de pomenire ― Meșterii ridică zidul, dar acesta se surpă, apoi Manoli sta, / … că mai lucra, / Ci mi se culca / ȘI un vis visa ―  Localitate în Columbia.   4) Aici să-mi durațI / Monastire.. / cum n-a mai fost alta, porunci Negru-Vodă (masc.) ― Stăpânit de dorință arzătoare, cum e Manole, de a înălța clădirea (fig.).   5) Dușmănia despotului față de zidari ― Mâhnirea eroului din cauza surpărilor repetate ale zidurilor (pl.).   6) După ce făcu legământ de a sacrifica pe prima femeie care va veni la locul construcției, Manole e cuprins de îngrijorare: Iată-n zori de zi / Manea se trezi, / Ș-apoi se sui / Pe gard de… / Și mai sus pe schele ― Notă muzicală.  7) Traian Gheorghiu ― Manole, ca să vadă cine dintre femei va veni prima, și-n câmp se uita, / Drumul… / Când, vai! Ce zărea? / Cine că venea?   8) Balada debutează cu versurile: Pe… în gios, / pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece / Cu tovarăși zece  ― Om cu vaste cunoștințe, cum e poetul Vasile Alecsandri, care culege balada, apoi o publică în 1852.   9) Alecu Russo ― Eugenia Șerban ―  Ion Rotaru  ― Divinitate egipteană.   10) Rege al poeziei, cum îl numește Eminescu pe Bardul de la Mircești, Vasile Alecsandri ― Manole, stăruitor și persistent în a se consacra ideii constructive.   11) Despotul e considerat vinovat pentru moartea meșterilor, calfelor și zidarilor ―  Frământarea eroului, pe măsură ce o vede pe soția sa, Ana, venind spre locul de zidire a mănăstirii: Manea mi-o videa, / Inima-I plângea, / Și... se-nchina.   12) Domnitorul promite ziditorilor: Că v-oi da…, / V-oi face boieri  ― Meșterul Manole se roagă lui Dumnezeu să dezlănțuie stihii telurice, menite s-o împiedice pe soția sa să ajungă la locul de zidire a mănăstirii: Mândra să-mi întoarne, / Să mi-o-ntoarne-n cale / S-o ducă…

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Conflictul baladei este redat cu pregnanță: Domnul se mira / Ș-apoi îi mustra, / S-apoi se-ncrunta / și-i… ―  Aceea.   2) Totalul de meșteri, calfe și zidari conduși de Manole ― Afluent al râului Trotuș ― Negru-Vodă.   3) Stau în față! ― Privitor la Ana: Soțioara… / Floarea câmpului ― Dramatice, precum întâmplările redate în baladă.  4) Manole e cel mai bun meșter, dovadă fiind versurile: Nouă meșteri mari, / Calfe și zidari / Și Manole, zece, / Care-i și… ― Succesiune a faptelor  și întâmplărilor din această creație literară populară.   5) În somn eroul aude o șoaptă de sus, apoi încheie cu zidari următorul legământ: Ș-orice soțioară, / Orice sorioară / Mani în zori de zi / Întâi s-a…, / Pe ea s-o jertfim / În zid s-o zidim!  ― Remarcabile, precum versurile acestei balade populare (realizare artistică a mitului jertfei creatoare) ― Nicolae Iorga.   6) Ca remediu al prăbușirii zidurilor, se cere un sacrificiu: …dacă vroițI / Ca să isprăvițI / Sfânta monastire / Pentru pomenire, / Noi să ne-apucăm / Cu toțI să giurăm / Și să ne legăm / Taina s-o păstrăm  ― În cerc! ― Strigăt cu care se îndeamnă boii înjugați la car să dea înapoi (reg.)   7) India în codificația automobilistică internațională ― Întrebare ― Localitate în Norvegia.   8) Stau în raft! ― Zbucium sufletesc, cum e al lui Manole, pe de o parte, ca și durerea , chinul delicatei sale soții, pe de altă parte.  9) Ansamblu al producției literare, în care un loc important îl ocupă balada Monastirea Argeșului, fundamentată pe mitul estetic.  10) În final edificiul este înălțat, dar tiranul poruncește ca meșterii să rămână sus izolați ca să putrezească. Aceștia însă, construindu-și aripi, încearcă să zboare: Iar unde cădea / Ce se mai făcea? / O fântână lină, / Cu apă puțină, / Cu apă sărată / Cu lacrimi... (pl.) ― Alexandru Davila ― Serviciul Secret al Statelor Unite.  11) Descriere prin mijloace artistice a dramei lui Manole ― Fantastic, fabulos, cum e mitul meșterului Manole.  12) Persoane exploatate de către Negru-Vodă, precum meșterii, calfele șI zidarii  ― Domnu-i asculta / Și pe gânduri…. ―  Resemnare!

                   Dicţionar: TADO, UGRA, STU, IND, EID, CIA.

 

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

LITERATURAROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE

Consultarea textului

Pe Arges in gios Pe un mal frumos, Negru-Voda trece Cu tovarasi zece: Noua mesteri mari, Calfe si zidari Si Manoli - zece, Care-i si intrece. Merg cu toti pe cale Sa aleaga-n vale Loc de monastire Si de pomenire. Iata cum mergea Ca-n drum agiungea Pe-un biet ciobanas Din fluier doinas, Si cum il videa, Domnul ii zicea: - Mindre ciobanas Din fluier doinas, Pe Arges in sus Cu turma te-ai dus, Pe Arges in gios Cu turma ai fost. Nu cumv-ai vazut, Pe unde-ai trecut, Un zid parasit Si neispravit, La loc de grindis, La verde-alunis? - Ba, doamne,-am vazut, Pe unde-am trecut, Un zid parasit Si neispravit. Cinii, cum il vad, La el se rapad Si latra-a pustiu Si urla-a mortiu. Cit il auzea, Domnu-nveselea Si curind pleca, Spre zid apuca Cu noua zidari, Noua mesteri mari Si Manoli - zece, Care-i si intrece. - Iata zidul meu! Aici aleg eu Loc de monastire Si de pomenire. Deci voi, mesteri mari, Calfe si zidari, Curind va siliti Lucrul de-l porniti Ca sa-mi radicati, Aici sa-mi durati Monastire nalta Cum n-a mai fost alta, Ca v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar in temelii! Mesterii grabea, Sfarile-ntindea, Locul masura, Santuri largi sapa Si mereu lucra, Zidul radica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A duoa zi iar, A tria zi iar, A patra zi iar Lucra in zadar! Domnul se mira S-apoi ii mustra, S-apoi se-ncrunta Si-i ameninta Sa-i puie de vii Chiar in temelii! Mesterii cei mari, Calfe si zidari Tremura lucrind, Lucra tremurind Zi lunga de vara, Ziua pin-in seara; Iar Manoli sta, Nici ca mai lucra, Ci mi se culca Si un vis visa, Apoi se scula S-astfel cuvinta: - Noua mesteri mari, Calfe si zidari, Stiti ce am visat De cind m-am culcat? O sopta de sus Aievea mi-a spus Ca orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pin-om hotari In zid de-a zidi Cea-ntai sotioara, Cea-ntai sorioara Care s-a ivi Mini in zori de zi, Aducind bucate La sot ori la frate. Deci daca vroiti Ca sa ispraviti Sfinta monastire Pentru pomenire,

Noi sa ne-apucam Cu toti sa giuram Si sa ne legam Taina s-o pastram. S-orice sotioara Orice sorioara, Mini in zori de zi Intai s-o ivi, Pe ea s-o jertfim, In zid s-o zidim! Iata,-n zori de zi, Manea se trezi S-apoi se sui Pe gard de nuiele, Si mai sus, pe schele, Si-n cimp se uita, Drumul cerceta. Cind, vai, ce zarea? Cine ca venea? Sotioara lui, Floarea cimpului! Ea s-apropia Si ii aducea Prinz de mincatura, Vin de bautura. Cit el o zarea, Inima-i sarea, In genuchi cadea Si plingind zicea: "Da, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Sa faca piraie, Sa curga siroaie, Apele sa creasca, Mindra sa-mi opreasca, S-o opreasca-n vale, S-o-noarca din cale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. Si curgea deodata Ploaie spumegata Ce face piraie Si imfla siroaie. Dar oricit cadea, Mindra n-o oprea, Ci ea tot venea Si s-apropia. Manea mi-o videa, Inima-i plingea, Si iar se-nchina, Si iar se ruga: "Sufla, Doamne,-un vint, Sufla-l pe pamint, Brazii sa-i despoaie, Paltini sa indoaie, Muntii sa rastoarne, Mindra sa-mi intoarne, Sa mi-ontoarne-n cale, S-o duca devale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta Si sufla un vint, Un vint pre pamint, Paltini ca-ndoia, Brazi ca despoia, Muntii rasturna, Iara pe Ana Nici c-o inturna! Pin' la costisoare, Pin' la titisoare. Dar ea, vai de ea, Tot mereu plingea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe Titisoara-mi plinge, Copilasu-mi fringe! Manoli turba Si mereu lucra. Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la costisoare, Pin' la titisoare, Pin' la buzisoare, Pin' la ochisori, Incit , vai de ea, Nu se mai videa, Ci se auzea Din zid ca zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Viata mi se stinge! Ea mereu venea, Pe drum sovaia Si s-apropia Si, amar de ea, Iata c-agiungea! Mesterii cei mari, Calfe si zidari Mult inveselea Daca o videa, Iar Manea turba, Mindra-si saruta, In brate-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea Si, glumind, zicea: _ Stai, mindruta mea, Nu te sparia, Ca vrem sa glumim Si sa te zidim!

Ana se-ncredea Si vesel ridea. Iar Manea ofta Si se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la gleznisoare, Pin' la pulpisoare. Iar ea, vai de ea, Nici ca mai ridea, Ci mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Agiunga-ti de saga, Ca nu-i buna, draga. Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Trupusoru-mi fringe! Iar Manea tacea Si mereu zidea; Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la gleznisoare, Pin' la pulpisoare,   Pe Arges in gios, Pe un mal frumos Negru-voda vine Ca sa se inchine La cea monastire, Falnica zidire, Monastire nalta, Cum n-a mai fost alta. Domnul o privea Si se-nveselea Si astfel graia: - Voi, mesteri zidari, Zece mesteri mari, Spuneti-mi cu drept, Cu mina pe pept, De-aveti mesterie Ca sa-mi faceti mie Alta monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasa Si mult mai frumoasa? Iar cei mesteri mari, Calfe si zidari, Cum sta pe grindis, Sus pe coperis, Vesel se mindrea S-apoi raspundea: - Ca noi, mesteri mari, Calfe si zidari, Altii nici ca sint Pe acest pamint! Afla ca noi stim Oricind sa zidim Alta monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasa Si mult mai frumoasa! Domnu-i asculta Si pe ginduri sta, Apoi poruncea Schelele sa strice, Scari sa le ridice, Iar pe cei zidari, Zece mesteri mari, Sa mi-i paraseasca, Ca sa putrezeasca Colo pe grindis, Sus pe coperis. Mesterii gindea Si ei isi facea Aripi zburatoare De sindrili usoare. Apoi le-ntindea Si-n vazduh sarea, Dar pe loc cadea, Si unde pica, Trupu-si despica. Iar bietul Manoli, Mesterul Manoli, Cind se incerca De-a se arunca, Iata c-auzea Din zid ca iesea Un glas nadusit, Un glas mult iubit, Care greu gemea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Titisoara-mi plinge, Copilasu-mi fringe, Viata mi se stinge! Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochi-i se-nvelea; Lumea se-ntorcea, Norii se-nvirtea, Si de pe grindis, De pe coperis, Mort bietul cadea! Iar unde cadea Ce se mai facea? O fintina lina, Cu apa putina, Cu apa sarata, Cu lacrimi udata!

 

“Monastirea Argesului”, ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi.

            Aceasta varianta poate fi gasita alaturi de alte capedopere ale literaturii romane cu caracter anonim, cum ar fi “Miorita”, ”Toma Alimos”, ”Dolca”, in volumul “Poezii populare. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate…” de Vasile Alecsandri.

            “Monastirea Argesului” dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume mitul estetic.

            Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta. “Monastirea Argesului” este in acelasi timp balada si legenda. Este o balalda deoarece se construieste intr-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect fantastic, se prezinta un erou de exceptie, cu un destin impresionant. Este o legenta intrucat explica, in viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii de la Curtea de Arges , zidita sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517.

            Balada este o imbinare ingenioasa a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci momente ale actiunii.

            Expozitiunea, prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru-Voda impreuna cu zece “mesteri mari/Calfe si zidari”,intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un ciobanas care le povesteste despre un zid “parasit si neispravit/La loc de grindis/La verde-alunis”. Ajungand acolo, voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa. Astfel, el este hotarat sa le ofere mesterilor averi, ii va face boieri dar, in acelasi timp, ii ameninta in caz de nereusita. Domnitorul doreste construirea manastirii nu numai din orgoliu sau pentru perpetuarea unei traditii, ci si pentru a sanctifica acel loc, invingand fortele malefice. Se contureaza unul dintre conflictele baladei intre voievod si constructori, conflict ce se adanceste pe masura ce firul epic inainteaza.

             Intriga baladei contine un alt motiv, cel al surparii zidurilor. Manastirea nu se poate inalta deoarece fortele irationare se opun ridicarii unui locas de cult. Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei, noaptea se surpa. Accentul cade pe actiun, care este dinamica. Preponderenta verbelor si a substantivelor probeaza tenacitatea cu care mesterii isi urmaresc idealul si doresc sa invinga raul. Surparea zidurilor este un moment dramatic, pentru ca domnitorul ii ameninta iar cu moartea pe mesteri.

            In sprijinul zidarilor intervine Divinitatea, “o soapta de sus”. Desfasurarea actiunii incepe in momentul in care Manole, ca ales al Divinitatii, viseaza ca zidurile vor rezista numai daca mesterii vor zidi in temeliile constructiei prima femeie –sotie sau surioara- care va veni in ziua urmatoare cu bucate.

            Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti. Cel mai ingrijorat este Manole care, a doua zi, dis-de-dimineata, cerceteaza zarea pentru a afla care este femeia destinata zidirii. Propozitia interogativa si interjectia “vai” dovedesc suferinta mesterului cand observa ca cea care se apropie este chiar Ana, sotioara lui. Constructorul traieste o drama de consecinta, pentru ca este nevoit sa zideasca ce are mai de pret. Sperand sa schimbe destinul, el se adreseaza Divinitatii ca s-o opreasca. Cerul se indupleca si raspunde rugamintile omului, dezlantuind stihiile naturii, in incercarea de a o opri pe Ana. Fenomenele naturale sunt hiperbolizate, evidentiind astfel si mai mult calitatile Anei, pe care nimic nu o poate intoarce din drum.

            Punctul culminant este motivul zidirii treptate asupra caruia autorul anonim insista pana la detaliu. Dovedind o deosebita tarie de caracter, Manole isi invinge durerea si incepe s-o zideasca. El sufera nu numai pentru ca nu poate inalta manastirea, ci pentru ca nu o poate face fara sacrificiul Anei. Drama sufleteasca se adanceste, dar cel care va invinge este artistul. Focul iubirii se contopeste cu focul creatiei, devenind o forta mistuitoare. Ana accepta jocul si in timpul zidirii treptate-acessta fiind motivul cental al acestei parti- invoca, pe rand, durerea trupului, plansul copilului pe care-l poarta-n ea si sfarsitul pe care si-l presimte, caci in cele din urma isi da seama ca este condamnata. Alaturi de Manole, ea cucereste vesnicia.

            Deznodamantul pune in prim-plan motivul conflictului feudal. Jertfa Anei nu a fost de ajuns. Pentru ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa, domnitorul ii lasa sa moara pe acoperis. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, isi fac aripi din sindrila, dar nu reusesc sa zboare, se prabusesc si mor.

            Glasul mult iubit al Anei il tulbura pe Manole care intelege ca si-a indeplinit menirea creatoare. Pentru el in viata de aici nu mai exista fericire si nici dragoste. De aceea pleaca s-o intalneasca pe Ana –in singurl mod care-I mai era posibil- prin…moarte. Pe locul unde se prabuseste Manole izvoraste o apa, simbol al vietii si al creatiei vesnice. Puterea stapanului il doboara pe artist, dar creatia lui ramane sa infrunte veacurile. Prin perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si, o data cu ea, iubirea de viata, de arta.